Recomandat

Metode eficiente de a ramane insarcinata

Cum cresti sansele de a ramane insarcinata   In planificarea unei sarcini, e esentiala intelegerea ciclului menstrual. Prima zi a...

Saptamana 9 de sarcina

Cum ai ajuns deja in saptamana 9 de sarcina, ar fi cazul sa tii un jurnal in care sa notezi toate emotiile tale de dinaintea aducerii pe lume a pruncului, pentru ca, din pacate, de indata ce vei naste vei uita complet de cum era cand erai insarcinata.
Asa ca, daca tot vei infaptui un miracol in noua luni, macar documenteaza-l. In acest moment al sarcinii s-ar putea sa arati mai degraba ca un model, decat ca o proaspata graviduta. Cupa sutienului s-a marit considerabil, si se va tot mari. Insa, o data cu marirea volumului sanilor, acestia devin si din ce in ce mai sensibili. Nu te ingrijora daca mameloanele se inchid la culoare si apar pete decolorate pe piele. Sunt schimbari normale.

Cum creste copilul tau

Saptamana a 9-a de sarcina aduce numeroase evenimente. Micutul tau are aproape 2,5 centimetri lungime si este cam de marimea unui bob de strugure; cantareste cam 2 grame, dar va castiga rapid in greutate acum ca structura sa fizica este stabilita. El are deja o forma umana; si-a pierdut infatisarea de "mormoloc" de la inceput.

Capul este inca destul de mare, comparativ cu restul corpului. Toate organele sunt in plina formare si dezvoltare. Fata capata forma, ochii, urechile, nasul sunt si ele in plina formare.  Muschii si nervii sunt in plina formare si bebelusul incepe sa exerseze miscari care vor deveni in timp tot mai complexe.
La o examinare ecografica in aceasta saptamana vei putea distinge capul si trunchiul micutului, vei putea vedea miscarile manutelor si picioruselor lui si vei auzi bataile inimii. Micutul tau pluteste si se misca usor in lichidul amniotic care il inconjoara. Riscul de pierdere a sarcinii a scazut destul de mult cu  trecerea saptamanilor, insa este inca ridicat in primul trimestru de sarcina.
Bebelusul are pavilioanele urechii formate si pana la sfarsitul  saptamanii se vor forma si structurile interne ale urechii.

Buza superioara este complet formata si gura, nasul si narile sunt mai bine diferentiate. Varfurile degetelor sunt usor proeminente in zona unde se vor dezvolta receptorii pentru sensibilitatea tactila.

Toate articulatiile majore - umerii, coatele, articulatiile pumnului, genunchilor si gleznelor - functioneaza, permitandu-i copilului sa-si miste membrele. Inima s-a divizat in 4 camere acum si au inceput sa se dezvolte si valvele. Organele genitale interne incep sa se dezvolte in aceasta saptamana. Organele sexuale externe nu pot fi inca observate si deci mai ai de asteptat pana afli daca ai o fetita sau un baietel.
Cu ajutorul aparatelor ecografe performante din ziua de azi, multi specialisti pot preciza sexul copilului cu probabilitate mare la momentul ecografiei morfologice de primul trimestru, in jurul saptamanilor 12-14 de sarcina.

In abdomenul embrionului tau s-au format pancreasul, ductele biliare, vezica biliara si anusul, iar intestinele cresc in lungime. Se mai formeaza si mameloanele si foliculii pilosi.

Ce se intampla cu corpul tau in saptamana 9 de sarcina

S-ar putea sa nu stii acest lucru, dar uterul tau este intr-o continua dezvoltare, iar acum are dimensiunea unui pepene mic, in care s-a cuibarit bebelusul tau. Daca ti se pare ca te-ai ingrasat, e posibil sa fie vorba doar de retentia de lichide, care se va mentine pe intreaga durata a sarcinii. Nu toate kilogramele in plus i se datoreaza micutului tau. El va avea intre 3 si 4 kg la nastere, uterul va cantari un kg, iar placenta va avea si ea cel putin 700 de grame.

La aceastea se adauga volumul sangvin (inca 2 kg), fluidele retinute de corpul tau (aproximativ 2 kg), lichidul amniotic (1 kg) si depunerile de grasimi (nu mai mult de 3-4 kg). La sfarsitul calculului, cand vei da nastere vei cantari mai mult cu 9-17 kg. Dupa nastere, vei slabi automat intre 5 si 6 kg, deoarece dispar placenta, bebelusul, lichidul amniotic si asa mai departe. Restul de kilograme pot fi eliminate prin exercitii fizice de care nu trebuie sa uiti niciodata.
Anxietatea si emotiile sunt normale atata timp cat nu iti afecteaza viata obisnuita si nu iti monopolizeaza toate gandurile. Instabilitatea emotionala este ceva obisnuit acum; este perfect normal sa te simti alternativ incantata si terorizata la gandul ca vei deveni parinte. Acest sentiment poate persista pe parcursul sarcinii si chiar dupa nasterea copilului. Incearca sa-ti iei tu insati mici pauze.

Aproape toti cei care sunt pe punctul de a deveni parinti se ingrijoreza cand se gandesc cum se va schimba viata lor dupa nasterea bebelusului, dar majoritatea spun mai tarziu ca faptul ca au devenit parinti este unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-au facut vreodata. Vorbeste sincer cu partenerul tau, spune-i prin ce treci si cere-i sprijin in aceasta perioada. Pe de alta parte tine cont si de sentimentele lui; multi barbati sunt si ei speriati de gandul ca vor deveni parinti.
Saptamana aceasta probabil ca trebuie sa iti continui analizele de sarcina. Multi medici recomanda pe langa analizele obisnuite de sarcina si determinarea anticorpilor pentru Toxoplasma, Rubella, Virusul Citomegalic sau Virusul Herpetic.

Toxoplazma gondi este un parazit care poate infecta si omul. Infectia nu este periculoasa pentru omul sanatos, dar la gravide si la cei cu imunitate scazuta poate avea consecinte grave. Omul poate dobandi infectia prin consumul de carne insuficient preparata termic (ce contine chisturi de parazit), prin ingestia de alimente contaminate cu pamant (ce contine chisturi mature) sau prin contactul cu excrementele de pisica (jocuri de copii, zarzavaturi contaminate).
De aceea, este bine sa gatim carnea temeinic, sa spalam bine fructele si legumele si sa ne spalam des pe maini. Daca infectia apare pentru prima data pe perioada sarcinii, ea poate ajunge la copilul in plina dezvoltare si il poate afecta permanent. Mama poate sa nu aiba niciun simptom. Daca femeia a venit in contact cu parazitul inainte de sarcina, nu mai poate face acesta infectie in sarcina. Medicul iti poate spune daca tu esti la risc in functie de rezultatul analizelor de sange pentru Toxoplasma (prezenta anticorpilor IgG in titru semnificativ arata ca ai avut contact cu parazitul si esti protejata).

Virusul Rubella provoaca o boala a copilariei, rubeola, care se manifesta in principal prin eruptii rosiatice pe piele si pe care majoritatea dintre noi o facem in copilarie. Poti afla daca ai facut in trecut aceasta boala prin analize medicale (dozarea anticorpilor anti Rubella de tip IgG). Aproximativ 90% din populatie a facut aceasta boala. Daca nu ai facut-o si nu esti gravida, medicul iti poate recomanda un vaccin.
Daca nu ai facut-o (nu ai anticorpi IgG pozitivi) si esti gravida, trebuie sa fii atenta sa nu o contactezi in sarcina. Infectia cu acest virus este foarte grava in sarcina in special pentru copilul tau. Boala apare mai ales iarna si primavara in colectivitatile de copii, asa ca trebuie sa ai grija sa nu vii in contact cu acestia.

Virusuri din familia virusului herpetic pot cauza herpesul genital. Daca la momentul nasterii gravida are leziuni active date de acest virus la nivel genital, copilul se poate infecta si pot aparea boli severe ca encefalita sau pneumonia.
Tot acum,  medicul tau iti poate propune sa faci niste analize de sange si o examinare ecografica pentru a detremina riscul bebelusului tau de a avea anomalii ale cromozomilor. Acest test combinat se poate face intre 10-14 saptamani, in functie de cum iti recomanda medicul tau. 

Daca ai peste 35 de ani sau ai un istoric familial de boli genetice ca fibroza chistica, este recomandat sa apelezi la un consult genetic sau sa faci un test diagnostic prenatal (ca biopsia de vilozitati coriale sau amniocenteza).


Cand sa anunti la serviciu?

Unele femei spun vestea despre sarcina imediat. Altele asteapta cat de mult pot deoarece se tem ca sarcina le va afecta imaginea in ochii sefului sau colegilor.

Cele mai multe femei asteapta pana cand sunt in trimestrul al II-lea, cand sarcina lor este bine stabilita si riscul de avort este scazut.


Care este cel mai bun moment pentru tine sa anunti vestea despre sarcina ta? Ia in considerare urmatorii factori:

Ai complicatii de orice fel? Daca ai o sarcina cu complicatii si trebuie sa mergi frecvent la medic sau esti foarte preocupata, s-ar putea sa te simti mai confortabil daca ii anunti mai repede pe colegii tai.
Cat de rau iti este? Daca ai aproape permanent senzatie de greata sau vomiti frecvent, poti sa ii spui sefului tau despre sarcina mai devreme decat ai planificat. Insa, inainte, incearca sa iti dai seama ce vrei: Compasiune? Timp liber? Un program mai flexibil pana treci de perioada cea mai rea? Cere ceea ce ai nevoie si apoi asigura-l ca majoritatea femeilor se simt mai bine dupa sfarsitul celei de-a 3-a luna.

Este munca ta solicitanta sau stresanta? De dragul bebelusului tau, probabil vei dori sa te debarasezi de factorii stresanti mai devreme. Anunta sarcina imediat si acest lucru iti va permite sa discuti despre schimbarile necesare din timp.

Vor fi intelegatori seful si colegii? Acest lucru va depinde de nivelul de cultura de la locul tau de munca si de felul in care sarcina altor femei a afectat eficacitatea muncii si de relatia ta cu seful. Daca ai incredere ca angajatorul tau va reactiona intr-o maniera profesionista, poti sa anunti sarcina mai devreme deoarece aceasta inseamna ca vei putea avea parte de toate avantajele pe care angajatorul ti le poate oferi pentru ca sarcina sa fie mai sanatoasa si mai putin stresanta.
Din pacate unii angajatori ar putea fi mai obtuzi in ceea ce priveste angajatele insarcinate. Daca esti ingrijorata cu privire la reactia sefului tau, fii precauta. Gandeste-te sa-i spui sefului tau cand sarcina este de 14-20 de saptamani. In acest moment tu ai demonstrat deja ca poti sa-ti faci treaba in timp ce esti deja insarcinata.

Daca nu esti sigura de reactia pe care o vor avea colegii de munca, intereseaza-te in mod discret cum au fost tratate colegele tale care au fost insarcinate.

Daca este posibil, alege ca momentul anuntului sa coincida cu incheierea unui proiect mare. Procedand astfel, trimiti un mesaj puternic: sunt insarcinata si productivitatea mea nu este afectata.

 
Sfaturi pentru saptamana 9 de sarcina: 
  • Incepe un ritual zilnic de a te conecta cu bebelusul tau. Diane Sauferd, un psiholog specializat pe problemele din timpul sarcinii si de dupa nastere, incurajeaza femeile sa aiba perioade de la 5 la 10 minute pe zi in care sa se gandeasca la copil. Mamicile aleg cel mai frecvent momentele ce urmeaza imediat dupa trezire sau dinainte de a adormi.
  • In timpul acestor momente, stai linistita si cu mainile usor lipite de burtica. Concentreza-te cu atentie si apoi incepe sa te gandesti la bebelusul tau (sperantele si visele tale, intentiile tale ca parinte). Este un mod extraordinar de a initia viitoarea legatura cu bebelusul si te ajuta sa realizezi ce fel de parinte ai vrea sa fii.